Notiuni de logica

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Notiuni de logica

Mesaj  Alex la data de Dum Noi 25, 2007 11:50 am

Notiuni de logica

Logica este stiinta al carui obiect este stabilirea conditiilor corectitudini gândirii, a formelor si legilor generale ale rationarii juste, conforme prin ordinea ideilor cu organizarea legica a relatiilor obiective. În stabilirea acestor conditii, logica face abstractie de continutul concret al diverselor noastre idei, fiind în acest sens o stiinta formala, analoaga cu gramatica sau cu geometria. Asa, de pilda, ea se ocupa cu notiunea sau cu judecata în genere si cu o anumita notiune sau judecata determinata concret. Logica se împarte în trei ramuri mari: a) logica clasica (formal filozofica), b) logica matematica (simbolica, numita si logistica) si c) logica dialectica. Logica clasica si logica matematica expun formele si legile gândiri concrete în momentul relativei lor stabilitati, în timp ce logica dialectica le expune în procesul miscarii si dezvoltarii, al dialecticii lor. De aceea logica clasica si logica matematica sunt subordonate, prin natura lor, logici dialectice, pe baza faptului ca stabilitatea, în genere, este relativa fata de caracterul absolut al miscarii si, ca atare, prin natura ei, subordonata acesteia.
Logica clasica (logica de traditie aristotelica) studiaza notiunea, judecata, ca raport între notiuni, si rationamentul, ca raport între judecati. Ceea ce caracterizeaza logica clasica este relevarea raportului de determinare de la general la particular, de la gen la specie, generalul si esentialul fiind considerate fundamentele pentru o cunoastere stiintifica veritabila. Aceste cerinte sunt întruchipate de silogism, pe baza functiei îndeplinite în cadrul sau de termenul mediu. Întemeiatorul logici clasice a fost Aristotel, descoperitorul silogismului si al doctrinei despre silogism, silogistica. Preocupari de sistematizare a logici au existat, de asemenea, în China si în India antica. Contributii uluitoare la dezvoltarea logicii clasice au adus stoicii, precum si logicienii evului mediu. În strânsa legatura cu dezvoltarea moderna a stiintei s-a dezvoltat teoria inductiei si s-au formulat regulile rationamentului inductiv. Prin fundamentarea consecvent materialista a conceptului de adevar, pe baza stabilirii raportului just dintre logic, gnoseologic si ontologic, logica clasica continua sa se dezvolte si în prezent, împotriva tendintelor neopozitiviste de a-i nega valabilitatea.
Logica matematica (sau simbolica) s-a nascut în sec. al XIX-lea, în functie de dezvoltarea puternica a matematici si de ivirea necesitatii cercetarii logice a fundamentului acesteia ca stiinta formala. Atât prin originea cât si prin problematica sa, logica matematica este o stiinta care a aparut la hotarul dintre logica si matematica. Logica matematica se caracterizeaza prin cercetarea functorilor (operatorilor) logici, a proprietatilor lor formale si prin elaborarea, pe aceasta baza, a unor calcule logice. Procedeul logic-matematic, pastrându-si specificul sau,
este pe deplin analog procedeului matematic propriu-zis. În virtutea acestui procedeu, cercetarile de ordin logic au o formalitate riguroasa, datorita careia operatia de deductie îsi desavârseste stringenta. Astfel se elaboreaza o serie de calcule care îmbratiseaza aspecte noi, necercetate înca în domeniul logicii. Calculele cele mai însemnate si care reprezinta totodata capitole de baza ale logici matematice sunt: a) logica propozitiilor, b) logica predicatelor, c)logica relatiilor. In cadrul logici matematice au aparut sau au luat o noua dezvoltare logica modala, logica polivalenta, precum si logica inductiva, strâns legata de teoria probabilitatilor. Analiza fundamentelor logici a determinat aparitia cercetarilor de logica combinatorie. Tot atât de importante ca si problemele stricte de calcul (probleme sintactice) sunt si problemele interpretarii acestor calcule (probleme de semantica);în aceasta privinta trebuie mentionata mai ales problema analizei sistemelor formale însesi în cercetarile de metalogica. O data cu problemele de metalogica trec pe prim plan analize cu implicatii gnoseologice în legatura cu adevarul si cu consecventa în limbajul formalizat. Cercetarile de logica matematica au infirmat întrebuintarea formalist-metafizica a sistemelor formale si cea conventionalist-relativista a conceptului de adevar, proprie neopozitivismului. Ideea calculului logic a fost formulata pentru prima oara de Leibniz. Ca disciplina de sine statatoare, logica matematica s-a constituit în sec. al XIX-lea, o data cu aparitia oprelor lui A. de Morgan si ale lui G. Boole, care au inaugurat asa-numita algebra a logici, dezvoltata ulterior de E.Schroder, P.S. Poretki s.a. Logica matematica gaseste aplicare în electrotehnica (studiul schemelor cu relee, al schemelor electronice etc.) în cibernetica (teoria automatelor, tehnica programarii), în neurofiziologie (modelarea sistemelor neurotice), lingvistica (lingvistica matematica) etc.
Logica dialectica este teoria de ordin logic a materialismului dialectic, adica analiza dialecticii formelor logice si a legilor care conditioneaza aceasta dialectica; pe baza lor gândirea reflecta în mod adecvat miscarea si dezvoltarea realitatii obiective. Acest lucru este demonstrat riguros de dezvoltarea dialectica a notiuni, care trece în judecata, si a judecatii care trece în silogism. Formele logice sunt, datorita valorii lor gnoseologice diferentiate, forme pline de continut, iar legile logice pe baza carora acestea se înlantuiesc, constuitue principiul de baza al logicii dialectice. In aceasta lumina trebie înteleasa si relevarea unor trasaturi generale ale logici dialectice, cum sunt, de ex. Identitatea concreta, care cuprinde în sine deosebirea; predictia complexa contradictorie, care reprezinta un mod de expromare pe plan logic a contradictiei interne;înmladirea tertului exclus, care reprezinta supletea
conceptului de adevar în aprofundarea cunoasterii. În acest fel logica dialectica elimina posibilitatea strecurari unei sciziuni în analiza si sinteza, în general si particular, între inductie si deductie, între abstract si concret, sciziune prin care idealismul, în special pozitiv logic, încearca sa se infiltreze înlauntrul logici pentru ai denatura si vicia caracterul stiintific. Interpretarea de catre logica dialectica a formei de manifestare a continutului demonstreaza legatura si unitatea fundamentala dintre logica si teoria cunoasterii. Studierea, pe baza practicii social-istorice, a procesului de constituire si dezvoltare a formelor logice demonstreaza ca axiomele însesi sunt rezultatul precticii de miliarde de ori repetate. Dialectica formelor logice îsi gaseste explicare stiintifica în istoria cunoasterii. Logicul este un rezumat al istoricului, iar unitatea lor este baza explicarii materialist-dialectice a însasi esentei formatiilor logice: cunoasterea, în dezvoltarea ei, realizeaza coinciderea dialectica a logicului cu ontologicul scotând în evidenta caracterul concret al adevarului si corelatia dialectica dintre adevarul relativsi cel abolut. Logicul si gnoseologicul coincid astfel cu ontologicul. Unitatea dintre logica, teoria cunoasterii si dialectica este concluzia logici dialectice si, ca atare, a logici în genere ca stiinta a corectitudini gândirii si totadata a adevarului ei, formele logice redând, prin dialectica lor, continutul realitatii obiective în dezvoltarea lui. În acest sens, logica dialectica este, în întelesul deplin al cuvântului, filozofia logicii, interpretarea logici ca “organon”, instrument de cuprindere completa, în concepte, a realitatii obiective. Logica dialectica a aparut în expresia ei stiintifica ca parte componenta a filozofiei marxiste, prin interpretarea materialista a dialecticii de catre clasicii marxism-leninismului. Obiectul si legile constituie o preocupare permanenta în lucrarile logicienilor marxisti.
Logica combinatorie, cea mai noua parte a logici matematice, alcatuita dintr-un calcul în care exista numai constante, asa-numitii combinatori; acestia apar si în rol de functori, si în rol de argument. Logica combinatorie îsi îndreapta, în ultima vreme, cercetarile în deosebi în directia analizei fundamentelor logici.
Logica constructivista, curent în logica matematica, caracterizat prin construirea inductiva a expresilor logice. Ideea de baza a logici constructivista consta în interdictia de a transfera asupra multimilor infinite priincipiile valabile pentru multimile finite (legea dublei negatii, principiul tertului exclus s.a.). Logica constructivista se deosebeste de logica clasica si prin aceea ca ea considera infinitul ca fiind potential, în curs de construire, pe când aceasta din urma îl percepe ca fiind actual, realizat. Pornind de la principiile logici constructiviste, se fac încercari în directia reconsiderarii fundamentelor logicii matematice moderne si ale
matematici. Bazele logici constructiviste au fost puse în scoala intuitionista.
Logica relatiilor, curent logic format la sfârsitul sec. al XIX-lea. Logica realtiilor cerceteaza propietatiile formale ale relatiilor (tranzivitatea, reflexivitatea, simetria etc.) si efectueaza calculul relatiilor, contribuind la analiza logica a expresiilor matematice. Ea a capatat în filozofia burgheza contemporana o interpretare idealista, potrivit careia relatia este considerata ca fiind primordiala pe plan logic, gnoseologic si ontologic fata de relate (termenii relatiei). Desi natura relatelor se manifesta prin relatie, ea determina totusi natura relatiei (ex. Greutatea unui corp se stabileste în relatie cu alt corp, însa greutatea nu este o propietate a relatiei însasi, ci a corpurilor respective, ea manifestându-se doar prin aceasta relatie). Interpretata just, logica relatiilor constituie un capitol principal al logici matematice.
Logica modala, sistem logic care analizeaza, din punct de vedere formal, raporturile dintre necesitate, realitate, posibilitate, imposibilitate si contingenta. Prima elaborare a unui sistem logic al modalitatii a fost facuta de Aristotel (silogistica); o noua dezvoltare pe linia logici modale are loc astazi în cadrul logicii matematice (ex. sistemul trivalent si cel tetravalent al lui J. Lukasiewicz sau sistemele axiomatice de implicatie stricta ale lui C.I. Lewis). Pâna în prezent logica modala nu a fost elaborata sub toate aspectele.
Logica polivalenta, sistem logic formal ale carui expresii comporta, spre deosebire de logica traditionala, care era bivalenta, mai mult decât doua valori de adevar, ea putând fi astfel trivalenta, tetravalenta sau n-valenta. Primele sisteme de logica polivalenta au fost construite de J. Lukasiewicz (1920) si de E. Post (1921). Sistemele de logica polivalenta prezinta atât interes teoretic cât si practic, legat de interpreterea mecanicii cuantice, de rezolvarea paradoxelor logicii matematice clasice, de teoria schemelor de relee etc.
avatar
Alex
Admin

Numarul mesajelor : 78
Varsta : 25
Data de inscriere : 24/11/2007

Vezi profilul utilizatorului http://logica9.all-up.com

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum